Draga jurnalule, 31 ianuarie, 2011
Posted by Maddy in personal.Tags: amintiri
trackback
In weekendul asta am gasit in ex-camera mea jurnalele din gimnaziu/liceu si le`am luat sa le citesc. Daca tot intind de ultimul volum din The Dark Tower de atata timp, mai pot face inca o paranteza la lectura. Pot sa zic ca am produs mult text la viata mea, primul jurnal a fost inceput prin clasele primare, dupa ce invatasem sa scriu cum trebuie. Jurnalele au continuat, cu intreruperi, pana prin 2001, cand am gasit ultima atestare documentara. Insiruirea evenimentelor din viata mea nu a fost intrerupta mult timp, ca apoi am inceput cu blogurile. Sub o forma sau alta se pare ca sunt destul de obsedata sa`mi tin amintirile cat mai vii.
Nu imi strang diverse obiecte si vechituri dar imi place sa`mi pastrez amintirile sub forma scrisa. M`a distrat mama mea, imi zice acum cateva luni ca a rasfoit un pic din jurnale si i`a placut cum am scris in ele. Va dati seama ca daca asta se intampla acum 12-13 ani as fi fost asa de deranjata ca nu mai ieseam din my teen dungeon zile in sir dar acum am apreciat complimentul. Tin minte majoritatea lucrurilor care mi s`au intamplat dar detaliile au fost date uitarii. Citind, am inceput sa pun diverse amintiri la locul lor, ca si cum as avea scheletul construit si adaug organele si restul ca sa functioneze ca un intreg.
Ieri seara am citit vreo ora diverse amintiri din liceu care detaliau intamplarile din timpul orelor, fituicile-acordeon create de Angela – de pe care ma carnateam la maxim sa copiez, turneele de Dyna si Doom din laboratorul de info sau orele in care chiuleam si mergeam la clubul de Internet Millennium.
din adolescenţa mea am vreo 25 de jurnale – deşi mi-era o frică de muream tot scriam, că era epoca de aur şi nu ştiai niciodată cine te poate citi şi ce-ţi poate face dacă scrii ce gândeşti. adevărul este că nu le-am dat-aruncat, le păstrez sub un pat, nu se mai uită nimeni la ele, nici chiar eu şi mă întreb dacă vreodată fiul meu se va delecta cu ele, încercând să şi-o imagineze pe mama lui adolescentă…
până la urmă un jurnal este şi pentru ceilalţi nu doar pentru tine; pentru ceilalţi care te respectă şi vor să câştige timpul aflând despre tine, nu să-l piardă la tv.
spor-t.
consistenta colectie de amintiri! nu ai avut dispozitia sa le recitesti? daca tot stau sub pat…
ar fi interesant daca viitorul meu copil, ajuns la varsta adolescentei imi va citi jurnalele. ori va rade de mine, ori ma va gasi mai simpatica, depinde cum se mai schimba gandirea pana atunci.
“Citind, am inceput sa pun diverse amintiri la locul lor” – ti-ai defragmentat memoria
)
Ce bine suna chestia cu “atestari documentare”
.
din pacate nu toata lumea are la pastrare amintiri,mai mici sau mai mari. Cele cateva poze alb-negru ramase si pastrate, pierdute si regasite, ma duc si acum cu gandul la copilarie… ce vremuri, ce amintiri, ce departe… Au trecut anii
Eu am ras de jurnalul surorii mele de pe vremea adolescentei! In ale mele, mereu aveam un moment de panica, in care inseram la cateva pagini un avertisment: “Daca citesti acum din acest jurnal, este foarte urat ceea ce faci! Inchide-l imediat!!” =))
si eu am scris asemenea lucruri in jurnal din cand in cand
“sa-mi tin amintirile cat mai vii”… ce iluzie frumoasa…
Clubul de internet Millenium e cumva ala plin de unguri?!
ce zici tu cred ca se numeste Casa Jelen. Millenium era pe strada Eminescu (parca).
Stiu ca am fost acolo o singura data(e intr-o curte mare)!
Am cautat pe Google Images si da la Casa Jelen am fost-merci de clarificari!
Mada, sa nu uitam nici de partidele de Puzzle Bubble din orele de info…Ce niste preocupari aveam atunci in loc sa facem programare!
data viitoare trebuie sa facem un puzzle bubble sa vedem daca mai avem skill`ul din liceu